Recenzie: Daca as ramane de Gayle Forman

Mia este o violoncelistă talentată în vârstă de 17 ani, cu o familie iubitoare şi un prieten minunat, Adam. Ea nu trebuie decât să aleagă dacă va merge la New York pentru a studia la Julliard sau dacă va rămâne în Oregon cu cei dragi. Însă într-o dimineaţă cu ninsoare, totul se schimbă, iar decizia pe care brusc trebuie să o ia este dramatică şi dureroasă. Mia îşi pierde părinţii şi fratele mai mic într-un accident rutier, şi, cu toate că nu îşi aminteşte momentul impactului, ea îi poate vedea pe cei din jur şi pe sine.

Romanul este scris la persoana întâi, Mia evocă evenimente din viaţa sa, descrie ceea ce vede şi aude în spital, deşi nu poate simţi nimic şi este din ce în ce mai slăbită. Dragostea pentru cei rămaşi în viaţă şi pentru Adam şi pasiunea pentru muzica clasică vor determina alegerea pe care tânara o face la final. „Dacă aş rămâne” atinge teme importante, despre viaţă, moarte şi despre cum totul se poate schimba iremediabil într-o secundă.

Mic Rezumat: Banuiesc ca descrierea de pe coperta spune totul. Chiar, din punctul meu de vedere, spune prea multe abundand in elemente care nu sunt descoperite decat pe la jumatatea cartii. Este usor sa te pierzi din cauza ei, pentru ca la un moment dat nu mai stii ce stii tu din descriere si ce stie Mia in carte.

Parerea mea: Cartea este scrisa intr-un stil uluitor de simplu, dar in acest fel atinge cu usurinta elemente mult mai profunde. Te atasezi usor de personaje si le intelegi sentimentele, frustrarile, tristetea si confuzia. Autoarea te face sa te gandesti cat de fragila este viata si cat de usor o poti pierde, ajungand sa regreti ca nu ti-ai indeplinit toate visele in timpul ei. Cartea este una trista, care vorbeste despre familie, despre iubire si despre prietenie. Iti explica cat de usor poti pierde toate acestea fara macar sa te gandesti vreodata ca sunt in pericol de a disparea. Mi-au placut foarte mult amintirile Miei legate de familia ei si povestea de dragoste cu Adam.

Citat: „Cum ar fi dacă aș rămâne? Cum m-aș simți dacă m-aș trezi fiind orfană? Să nu mai simt niciodată mirosul pipei tatei? Să nu mai stau niciodată lângă mama, vorbind încet în vreme ce ne ocupăm de vase? Să nu-i mai citesc niciodată lui Teddy un capitol din Harry Potter? Să stau fără ei? Nu sunt sigură că aceasta este o lume căreia îi mai aparțin. Nu sunt sigură că vreau să mă trezesc.”

Nota mea: 5/5


10 thoughts on “Recenzie: Daca as ramane de Gayle Forman

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s