Serii celebre #6: Cavalerii Pardaillan

Cavalerii Pardaillan

Cavalerii Pardaillan a fost o serie care mie mi-a fost foarte draga in copilarie cand practic am crescut cu Harry Potter si romanele de capa si spada. Aceasta serie a fost cea care mi-a deschis apetitul pentru lectura si sunt fericita sa spun ca dupa indelungi cautari care s-au intins pe mai multi ani am reusit in sfarsit sa achizitionez si ultimele trei volume din seria aceasta minunata.

Deoarece am dedicat cateva saptamani din cadrul seriilor celebre romanelor fantasy si SF, am decis sa ma intorc la romanele istorice si sa va prezint Cavalerii Pardaillan.

Citate: „Se numea Pardaillan, sau mai degrabă cavalerul Pardaillan. Provenea dintr-o străveche familie Armagnac, familie care, la începutul secolului al XIII-lea, a dobândit domeniul Gondrin. Această familie s-a divizat în două ramuri. Ramura mai veche a dat istoriei câteva necunoscute: una dintre descendentele acesteia a fost celebra Montespan; ducele de Antin, care a dat numele său unui cartier din Paris, descindea aşadar din această ramură.”

„Apoi, cu mare grijă, mercenarul înveli copilul într-un pliu al mantiei sale şi se îndepărtă. Ajunse la o casa scundă ridicată la baza turnului cel mare al castelului şi intră: un băieţel de patru sau cinci ani alerga in întâmpinarea sa, cu braţele deschise.

― Jean, băiatul meu, spuse Pardaillan, ţi-am adus o surioară.”

Parerea mea: Pasionatii romanelor de capa si spada stiu ca seria Cavalerii Pardaillan este considerata ca fiind una dintre cele mai bune serii de romane de capa si spada. Michael Zevaco reuseste sa evoce cu o maiestrie rar intalnite intrigi din vremuri de demult, comploturi sangroase si tradari, toate plasate in contextul unei Frante macinate de razboaie civile si de ura catolicilor indreptate impotriva celor de o credinta diferita de a lor.

Seria urmareste o intreaga generatie de Pardaillani, incepand cu seniorul de Pardaillan, continuand cu fiul sau Jean, cavalerul de Pardaillan si incheiand cu fiul acestuia din urma. Cavalerii Pardaillan sunt acei ultimi paladini ce nu se tem sa lupte pentru onoare, pentru dragoste, pentru tara si chiar pentru propria piele impotriva ducilor, printilor si maresalilor.

Este o carte superba care va incanta atat pe pasionatii genului cat si pe cei care vor sa citeasca romane in care sunt evocate regate de mult apuse si intamplari din istoria Frantei.

Pros: Personajele, lumea evocata de acest autor, evenimentele din istoria Frantei precum sangeroasa Noapte a Sfantului Bartolomeu sunt evocate cu un talent iesit din comun facand sa ti se perinde prin fata ochilor regi si regine din familia de Medicis, hughenoti persecutati si cavaleri indrazneti, nobili marsavi si hangite blande.

Cons: Am citit primele 8 volume de mai multe ori si nu pot spune ca le-am gasit vreun cusur.


5 thoughts on “Serii celebre #6: Cavalerii Pardaillan

  1. E una dintre cartile pe care nu le pot uita.
    Au fost asa: prima – Singur pe lume. Apoi Winnetou si Cavalerii Pardaillan.
    Off, ce frumos era!🙂

    Si scum imi aduc aminte episodul cand au ramas inchisi in pivnita si au baut tot vinul… Tata si fiu.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s