Mituri și Legende #1: Arthur și Cavalerii Mesei Rotunde

Nu știu despre voi, însă pentru mine unele dintre cele mai frumoase povesti în copilărie eram basmele, miturile și legendele. Pe lângă Harry Potter și romanele de capa și spada, am crescut cu povești despre balauri, palate, zei, regi, regine etc. Am citit din scoarță în scoarță „Legendele Olimpului”, „Povești Nemuritoare”, „Basmele Romanilor”, „Din Marile Legende ale Lumii” și poveștile despre Camelot și Cavalerii Mesei Rotunde.

Ca urmare am decis sa deschid o rubrica săptămânală în care să prezint o astfel de poveste, să vorbesc despre eroii săi și să vă prezint câteva romane care au la temelie aceasta legendă.

Arthur și Cavalerii Mesei Rotunde: Sinceră să fiu, sunt atâtea cărți despre Arthur, Camelot și Cavalerii Mesei Rotunde, încât nici nu știu care a fost acea prima carte și acel prim autor care mi-au atras atenția asupra acestui mit. Cred, dar nu sunt convinsa și nu voi afla decât după îndelungi săpături arheologice prin biblioteca bunicilor, de unde am luat cartea, ca primul roman pe care l-am citit despre Arthur a fost cel al lui Chrétien de Troyes, „Regele Arthur și Cavalerii Mesei Rotunde”. Aparent acesta este autorul care l-a adăugat pe Lancelot pentru prima data în poveste și care a dat legendei latura romantica pe care o cunoaștem în prezent. După romanul autorului francez, au urmat la rând varianta lui Mark Twain „Un yankeu la curtea regelui Arthur” ( pe care o recomand oricui, este o carte extrem de plăcută și amuzantă ), iar mai apoi cartea lui Marion Zimmer Bradley, „Negurile” ( carte ecranizată în urmă cu vreo 7-8 ani cred. Filmul se numește „The Mists of Avalon” și prezintă întâmplările din acele vremuri prin ochii celor trei doamne din viata lui Arthur: mama sa, sora sa, Morgan și soția sa Guinevere ). După aceste romane și o serie de ecranizări mai mult sau mai putin reușite  pot spune ca am prins o pasiune pentru aceasta legenda și câteva din personajele sale😄

Sunt foarte, foarte, foarte multe cărți care spun povestea lui Arthur și a Cavalerilor Mesei Rotunde, iar diferențele dintre unele din ele sunt atât de mari încât pe alocuri te întrebi dacă este vorba oare de aceeași legendă. Acest personaj a apărut prima dată în pseudo-istoria lui Geoffrey of Monmouth, „Historia Regum Britanniae”, finalizata în 1138. Insă, trebuie menționat  că însuși Geoffrey of Monmouth a schimbat de multe ori povestea și originea personajelor sale. Odată ce legenda a devenit cunoscuta, tot mai multi învățați și mai apoi scriitori au preluat-o și au oferit propria lor versiune. Adevarul s-a pierdut undeva în trecut și probabil nu voi știi niciodată cu siguranță dacă Regele Arthur și faimoșii lui Cavaleri au existat sau nu.

În funcție de romanul citit, am descoperit că mă atașez de personaje diferite. Când am terminat varianta lui Troyes, puteam spune că sunt total captivată de Galahad. În varianta lui Mark Twain, „Un yankeu la curtea regelui Arthur” îl adoram pe Arthur și portretizarea care i-a fost oferita în roman. În final, în cărțile lui Marion Zimmer Bradley am fost fascinată de Morgan Le Fey.

Însă, oare cât este adevăr și cât este ficțiune în această poveste? A existat oare vreodată Arthur sau a fost doar creația unui bard talentat? Cred ca nu vom afla niciodată cu siguranță adevarul.


6 thoughts on “Mituri și Legende #1: Arthur și Cavalerii Mesei Rotunde

  1. Cand eram mica urmaream niste desene cu ursuleti…ce avea legatura cu subiectul propus de tine, desigur ca o data cu trecerea timpului am inceput sa citesc carti cu subiect cavaleresc, dar nu pot spune ca au reprezentat vreun punct de atractie pentru mine ..totusi este interesant postul acesta🙂 aflu noutati ..plus ca mi-ai redeschis apetitul de-a ma imprietenii si eu cu acea sabie :))

  2. O varianta ampla a legendelor despre Cavalerii Mesei Rotunde este cea compilata de Thomas Malory in cele 5 volume ale lucrarii „Moartea Regelui Arthur”, care exista tradusa in limba romana, in colectia Biblioteca pentru toti (varianta aia veche).😀

    Legendele despre Cavalerii Mesei Rotunde sunt, cred eu, fascinante. Si, stii cum e, nu exista fum fara foc, deci e posibil sa fie mai mult decat un sambure de adevar in ele.😀 Eu am avut fericitul prilej de a vizita situl de la Tintagel, din Anglia, unul din locurile unde se presupune ca s-ar fi nascut Regele Arthur. Locatia este absolut superba, aflandu-se pe malurile Oceanului Atlantic.😀

    In alta ordine de idei, daca tot ai prins gustul serialelor, poti urmari si cele doua sezoane, parca, ale serialului Camelot, care ii are in rolurile principale pe Jamie Campbell Bower (Arthur), Joseph Fiennes (Merlin) si pe Eva Green (Morgan La Fey). Mie mi-a placut, iar Green face o foarte interesanta figura in rolul lui Morgan.😀

    1. Trebuie sa recunosc ca in ciuda faptului ca am avut Biblioteca pentru toti aproape completa, cartile lui Thomas Malory s-au numarat printre acele volume pe care nu le aveam. Am auzit de ele si tot zic ca fac rost, dar nu apuc🙂 Sunt curioasa cum difera varianta lui de cea a lui Troyens.

      Am vazut poze cu Tintagel si sunt superbe. Imi inchipui ca in realitate este si mai frumos🙂

      Am incercat sa ma uit la acel serial si desi mi-a placut mult de Morgan ( am o pasiune pentru personajele negative aparent ) nu m-am prea omorat dupa actiune si restul personajelor. Sincera sa fiu m-a prins mai mult Merlin desi l-am vazut din 2 in 14.

      1. Adevarul e ca in serialul ala actiunea cam treneaza, dar Eva Green joaca bine.😀

        Da, la Tintagel este superb, mai ales daca ai parte de vreme frumoasa, iar eu am avut parte de o superba zi de sfarsit de martie 2011.😀 Daca vrei sa vezi mai multe poze de acolo, gasesti pe profilul meu de facebook.😀 Toate cele bune!

  3. Interesantă rubrica. Și pe mine pot spune că mă atrag unele legende. Și, deși nu am citit niciuna din cărțile menționate de tine, am auzit despre Arthur și cavalerii mesei rotunde. Dintr-un desen animat pe care l-am adorat când eram mică, cel cu sabia Excalibur. Se pune nu? :))
    Oricum, se spune că în orice poveste există o fărâmă de adevăr, deci cine știe?
    M-ai făcut curioasă în legătură cu acele cărți, acum vreau și eu să le citesc🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s