Recenzie: Anna și sărutul franțuzesc

Cop-Anna-si-sarutul-frantuzescAnna abia aşteaptă ultimul an de liceu în Atlanta, unde are o slujbă ideală, o prietenă credincioasă şi un băiat de care-i place şi de care e pe cale să se îndrăgostească. Se înţelege de ce nu e deloc încântată când e expediată la un internat în Paris – asta până-l întâlneşte pe Étienne St. Clair. Inteligent, cuceritor, frumos, Étienne le are pe toate… inclusiv o relaţie serioasă cu o fată. Dar, în Oraşul Luminilor, dorinţele obişnuiesc să se împlinească. Oare un an de apropiere sentimentală, cu suişurile şi coborâşurile ei, va sfârşi cu mult aşteptatul sărut franţuzesc? Stephanie Perkins ţine tensiunea romantică şi atracţia la intensitate maximă, într-un roman care cu siguranţă o să topească inimi.

Mic rezumat: Datorită unui noroc fenomenal și a multor cititoare fidele, tatăl Annei a devenit peste noapte un scriitor de succes. Ca urmare, în urma unei decizii luate de comun acord cu fosta sa soție, cei doi o trimit pe Anna în Franța pentru a-și finaliza ultimul an de studiu. Orice tânăr ar fi încântat peste măsură să se vadă departe de părinti într-o țară străină. Insă, în momentul în care în acea țară se vorbește o limbă total diferită, iar singurul cuvânt pe care Anna îl poate spune în franceză este oui situația se schimbă. Anna este nevoită să își lase în urma prietenii, familia și potențialul prieten pentru ca apoi să o ia de la zero. Va reuși oare?

Citate: “For the two of us, home isn’t a place. It is a person. And we are finally home.”

“French name, English accent, American school. Anna confused.”

Recenzie: Nu m-am așteptat să îmi placă atât de mult acest roman. Deși povestea este una destul de clasică, autoarea o narează cu atâta măiestrie încât vei fi prins de la prima pagina până la ultima. Mi-a plăcut foarte mult realismul situației. Stephanie Perkins relatează toată întâmplarea fără a face totul să pară perfect. Dăm peste crize de gelozie, despărțiri și împăcări, tragedii ale vieții care te lovesc când te aștepți mai putin, certuri, temeri… toate situațiile pe care le-ai întâlni în viața de zi cu zi a unei adolescente. Dialogul este unul extrem de savuros și de vivace, cu momentele sale comice și triste, cu explozii de mânie și momente de profunda tristețe.

Relația de prietenie dintre grupul de la Școala Americană și Anna este redată cu foarte mare măiestrie. Se văd toate etapele parcurse de Anna până în momentul în care este asimilata grupului, avem parte de momente petrecute cu fiecare personaj în parte și nu este uitat nimeni. Relația Annei cu Étienne St. Clair oscilează de la amiciție, la prietenie profunda și apoi la dragoste, iar tranziția este atât de naturala încât nu dă niciun moment impresia de „insta-love”, atât de prezentă în romanele YA din zilele de azi. Am adorat naturalețea Annei și sentimentele ei confuze și haotice pe măsură ce și-a dat seama că A) este îndrăgostită de St.Clair și B) el are o prietenă. Au fost însă și câteva momente când personalitatea Annei a părut că nu are pic de sens, momente în care autoarea a întors totul cu susul în jos. Din fericire au fost foarte puține și nu au știrbit din plăcerea lecturării acestei cărți.

Finalul a fost dulce, superb și mi-a dat un sentiment minunat de „poetic justice”. Cei care au citit cartea probabil știu la ce mă refer, iar pe ceilalți îi voi lăsa să descopere singuri.

Nota mea: 9.5/10


6 thoughts on “Recenzie: Anna și sărutul franțuzesc

  1. 😀 Surprinzatoare, nu? Si eu am fost la fel de uimita sa descopar cat de tare m-a prins cartea. Ma asteptam intr-adevar la o povestioara draguta, insa nu ma gandeam sub nici o forma ca o sa fiu atat de captivata de ea si ca o sa intru intr-un astfel de carusel de emotii!

  2. Frumoasă recenzia :D!

    Şi eu am terminat de citit cartea ieri şi mi-a plăcut la nebunie ^-^…Sper să apară şi „Lola and the boy next door” la editura Epica :D…Ne pregăteşte şi o a treia carte autoarea. Sper să îmi placă la fel de mult ca şi aceasta.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s